Istorie, minerit

Istorie, minerit

Tainele Salinei Praid

                În estul Transilvaniei, pe meleagul Ţinutului Secuiesc, există o zonă – unică – care şi-a dobândit numele de la comoarasa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Ţinutul Sării”. Această toponimie s-a folosit pentru prima dată în anul 1659 şi include următoarele localităţi: Sovata, Ilieşi, Praid, cele două Ocne, de Sus şi de Jos, Sărăţeni, Atia, Şiclod, Solocma şi Corund. Acest meleag, desprins parcă dintr-un basm, are în subasment imensa acumulare de sare de la Praid, unul din cele mai mari zăcăminte din Europa. Uriaşul depozit de sare, având o formă uşor eliptică cu diametrele de 1,2 km x 1,4 km îşi are rădăcinile la stupefianta adâncime de 2,7 km.

                Zăcământul de sare de la Praid păstrează mai multe taine, care ţin de geologia, istoria, mineritul şi efectele balneare curative. Primul secret rezidă în chiar geneza sării din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de apariţiile „brâului de sare”, în cadrul căruia, sarea de la Praid apare la surafaţă ca pălăria unei uriaşe ciuperci. Se poate aprecia că formarea sării din Transilvania datează din timpul geologic al Badenianului inferior (Miocenul mediu), acum aproximativ 20-22 milioane de ani. Sedimentele din perioadele geologice ulterioare s-au depus peste stratul de sare şi, sub presiunea lor, sarea a migrat spre zonele marginale ale bazinului. Această deplasare a sării a fost favorizată şi de greutatea sa specifică mai mică, faţă de rocile din jur şi sarea s-a ridicat pe unele falii existente, formând imense cute diapire. Sarea din zăcământul Praid cuprinde cantităţi exploatabile pe sute de ani şi constituie una din comorile de nepreţuit ale Ardealului.

                Istoria exploatării sării din Transilvania îşi are originile undeva în epoca romană. „Tăieturile de sare” de la suprafaţă, abandonate de romani, au fost preluate de avari şi mai apoi de bulgari. Unul dintre căpeteniile ungurilor „Töhötöm” a fost informat de iscoadele sale, că în Ardeal „se sapă sare”. După anul 1003 vasele care transportau sare, ale împăratului Ştefan I. cel Sfânt, circulau cu regularitate pe râul Mureş.

                Comunitatea arhaică de bunuri şi egalitatea în drepturi ale secuilor au influenţat hotărâtor mineritul şi comercializarea sării, de-a lungul timpului. Unul din elementele de bază care constituia libertatea secuilor (libertas) era dreptul liber la sare. Aceasta este de fapt secretul istoriei mineritului sării din Praid, care s-a caracterizat, prin limitările periodice ale acestui drept, acordat secuilor.

                Prima atestare scrisă, indirectă, cu referire la exploatarea sării din Zona Ocnelor, găsim în scrisoarea de privilegii acordat cavalerilor germani, de către regele Andrei al II-lea, în anul 1222. În această scrisoare se permitea cavalerilor să folosească pe râurile Mureş şi Olt câte şase ambarcaţiuni, cu care transportau sare şi alte mărfuri utile. Următoarea menţiune a salinei din Secuime se face în 1405, când regele Sigismund de Luxemburg le interzice nobilimii să extragă sare de pe propriile moşii. În anul 1463 regele Matei Corvin a întărit privilegiul secuilor cu privire la exploatarea şi comercializarea liberă a sării. Sarea din Ţinutul Sării a fost de la bun început avuţia comună a naţiei secuilor şi astfel, orice gospodărie secuiască primea sare gratis, până în anul 1562, când în urma înnăbuşirii răscoalelor din Secuime, regele Ioan Sigismund al II-lea a rechiziţinat salina din Praid în folosul camerei regale.

                Printre criteriile de alegere a principelor Transilvaniei, figura şi respectarea dreptului liber la sare al secuilor şi astfel s-au ales: Báthori Gábor (1603), Bocskai István (1605), Bethlen Gábor (1613) şi Rákóczi György I. (1631). Dreptul liber la sare a fost restituită pe perioada luptelor pentru libertate conduse de Rákóczi Ferenc al II-lea.

                Mineritul subteran propriu-zis s-a început la Praid în anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisă mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acţinat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid trece în proprietatea visteriei de la Viena. Conform scriitorului Orbán Balázs, în anul 1861 întregul Ţinut Secuiesc şi Scaunele Săseşti utilizau sarea din Praid. În anul 1864 s-a deschis mina Paralela, având formă trapezoidală, iar în anul 1898 s-a început deschiderea galeriei Elisabeta, în partea nord-estică al masivului de sare.

                Tehnica mineritului din salinele din Transilvania şi Maramureş, având originile în epoca feudală, a fost restructurată după primul război mondial (1920) de către administraţia română de stat. În anul 1945 a fost introdusă metoda de exploatare prin împuşcare, prin urmare mineritul tradiţional maghiar al sării, a devenit o amintire istorică definitiv. Între anii 1948-1949 a fost deschisă mina Gheorghe Doja, botezat în aminitrea marelui rebel secui, dar până în anul 1954 a rămas sub extracţie şi mina Paralela. În anul 1972 la Praid au fost începute lucrările de deschidere ale unui nou câmp minier, în zona nord-estică, dar lucrările s-au sistat din cauza parametrilor calitativi nefavorabili. În anul 1978, sub minele vechi au fost proiectate noi orizonturi, având dimensiunea camerelor unicat în ţară (înălţimea 12 m, lăţimea 20 m şi lungimea 200 m). Mai târziu, prin anii 1991 s-a început deschiderea sectorului minier Telegdy, situat în partea nord-estică al zăcământului. Camerele de exploatare din acest sector au dimensiunile: înălţime 8 m şi lăţime 16 m, iar pilierii pătraţi au secţiunea de 14 m x 14 m.  

                În ceea ce priveşte secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a început a fi dezvăluită prin anii 1960, în sălile orizontului minei Gheorghe Doja, când a demarat speleo- şi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, şi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecţiunilor respiratorii cronice în subteran. Din anul 1980, baza de tratament şi vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adâncimea de 120m de la suprafaţă. Până la sălile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coastă şi plan înclinat auto lung de 1250m. La acest orizont, prevăzut cu iluminat şi sistem de aeraj propriu sunt amenajate locuri de odihnă şi de joacă, o capelă ecumenică, bufet, mese de tenis de masă, pentru a diversifica cele patru ore obligatorii pe zi, din subteran. Lumea aceasta aparte, din adâncul pământului, devine mai familiară şi datorită gimnasticii conduse de cadre de specialitate, a unui mic muzeu istoric, a numeroaselor creaţii de artă plastică şi fotografii artistice afişate şi magazine de souveniruri. Supravegherea medicală permanentă asigură o siguranţă corporală, iar sprijinul spiritual este conferit de capela ecumenică, inaugurată în anul 1993 şi aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan de Nepomuk.

                Ţinutul Sării este înzestrat cu nenumărate frumuseţi peisagistice şi rarităţi geologice. Una din acestea este canionul pârâului Corund, cu pereţi de sare şi vegetaţie halofilă, fiind declarată rezervaţie naturală pe o suprafaţă de 60 ha. O altă remarcabilă structură geologică este stânca de aragonit, denumită Dealul Melcilor, situată în colţul sudic al bazinului Praidului, în vecinătatea drumului naţional spre Corund. Alte obiective vestite din perimetru ar fi: cetatea „Rapsonné” la km 4 spre pasul Bucin, lacul Ursu din Sovata, piatra găurită de lângă Corund şi numeroasele izvoare sărate şi ape minerale din zonă.

                Sarea din Praid a fost denumită, încă din secolul al XV-lea „sare secuiască”, care a dat numele microregiunii, a determinat acordarea „dreptului sării”, a asigurat pâinea localnicilor pe timp de secole şi nu în ultimul rând, a dat gustul şi savoarea mâncărurilor secuieşti şi ardeleneşti. Masivul de sare din Praid îşi ascunde ultima taină: vraja eternităţii. Cine o va dezlega, va primi în dar veşnicia, transformându-se poate, în stană de piatră.

 

                                                                                                                                                                          Întocmit: Horváth István