Istorie, minerit
Tainele Salinei Praid
În estul Transilvaniei, pe meleagul Å¢inutului Secuiesc, există o zonă – unică – care ÅŸi-a dobândit numele de la comoarasa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Å¢inutul Sării”. Această toponimie s-a folosit pentru prima dată în anul 1659 ÅŸi include următoarele localităţi: Sovata, IlieÅŸi, Praid, cele două Ocne, de Sus ÅŸi de Jos, Sărăţeni, Atia, Åžiclod, Solocma ÅŸi Corund. Acest meleag, desprins parcă dintr-un basm, are în subasment imensa acumulare de sare de la Praid, unul din cele mai mari zăcăminte din Europa. UriaÅŸul depozit de sare, având o formă uÅŸor eliptică cu diametrele de 1,2 km x 1,4 km îÅŸi are rădăcinile la stupefianta adâncime de 2,7 km.
Zăcământul de sare de la Praid păstrează mai multe taine, care Å£in de geologia, istoria, mineritul ÅŸi efectele balneare curative. Primul secret rezidă în chiar geneza sării din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de apariÅ£iile „brâului de sare”, în cadrul căruia, sarea de la Praid apare la surafaţă ca pălăria unei uriaÅŸe ciuperci. Se poate aprecia că formarea sării din Transilvania datează din timpul geologic al Badenianului inferior (Miocenul mediu), acum aproximativ 20-22 milioane de ani. Sedimentele din perioadele geologice ulterioare s-au depus peste stratul de sare ÅŸi, sub presiunea lor, sarea a migrat spre zonele marginale ale bazinului. Această deplasare a sării a fost favorizată ÅŸi de greutatea sa specifică mai mică, faţă de rocile din jur ÅŸi sarea s-a ridicat pe unele falii existente, formând imense cute diapire. Sarea din zăcământul Praid cuprinde cantităţi exploatabile pe sute de ani ÅŸi constituie una din comorile de nepreÅ£uit ale Ardealului.
Istoria exploatării sării din Transilvania îÅŸi are originile undeva în epoca romană. „Tăieturile de sare” de la suprafaţă, abandonate de romani, au fost preluate de avari ÅŸi mai apoi de bulgari. Unul dintre căpeteniile ungurilor „Töhötöm” a fost informat de iscoadele sale, că în Ardeal „se sapă sare”. După anul 1003 vasele care transportau sare, ale împăratului Åžtefan I. cel Sfânt, circulau cu regularitate pe râul MureÅŸ.
Comunitatea arhaică de bunuri ÅŸi egalitatea în drepturi ale secuilor au influenÅ£at hotărâtor mineritul ÅŸi comercializarea sării, de-a lungul timpului. Unul din elementele de bază care constituia libertatea secuilor (libertas) era dreptul liber la sare. Aceasta este de fapt secretul istoriei mineritului sării din Praid, care s-a caracterizat, prin limitările periodice ale acestui drept, acordat secuilor.
Prima atestare scrisă, indirectă, cu referire la exploatarea sării din Zona Ocnelor, găsim în scrisoarea de privilegii acordat cavalerilor germani, de către regele Andrei al II-lea, în anul 1222. În această scrisoare se permitea cavalerilor să folosească pe râurile MureÅŸ ÅŸi Olt câte ÅŸase ambarcaÅ£iuni, cu care transportau sare ÅŸi alte mărfuri utile. Următoarea menÅ£iune a salinei din Secuime se face în 1405, când regele Sigismund de Luxemburg le interzice nobilimii să extragă sare de pe propriile moÅŸii. În anul 1463 regele Matei Corvin a întărit privilegiul secuilor cu privire la exploatarea ÅŸi comercializarea liberă a sării. Sarea din Å¢inutul Sării a fost de la bun început avuÅ£ia comună a naÅ£iei secuilor ÅŸi astfel, orice gospodărie secuiască primea sare gratis, până în anul 1562, când în urma înnăbuÅŸirii răscoalelor din Secuime, regele Ioan Sigismund al II-lea a rechiziÅ£inat salina din Praid în folosul camerei regale.
Printre criteriile de alegere a principelor Transilvaniei, figura ÅŸi respectarea dreptului liber la sare al secuilor ÅŸi astfel s-au ales: Báthori Gábor (1603), Bocskai István (1605), Bethlen Gábor (1613) ÅŸi Rákóczi György I. (1631). Dreptul liber la sare a fost restituită pe perioada luptelor pentru libertate conduse de Rákóczi Ferenc al II-lea.
Mineritul subteran propriu-zis s-a început la Praid în anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisă mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acÅ£inat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid trece în proprietatea visteriei de la Viena. Conform scriitorului Orbán Balázs, în anul 1861 întregul Å¢inut Secuiesc ÅŸi Scaunele SăseÅŸti utilizau sarea din Praid. În anul 1864 s-a deschis mina Paralela, având formă trapezoidală, iar în anul 1898 s-a început deschiderea galeriei Elisabeta, în partea nord-estică al masivului de sare.
Tehnica mineritului din salinele din Transilvania ÅŸi MaramureÅŸ, având originile în epoca feudală, a fost restructurată după primul război mondial (1920) de către administraÅ£ia română de stat. În anul 1945 a fost introdusă metoda de exploatare prin împuÅŸcare, prin urmare mineritul tradiÅ£ional maghiar al sării, a devenit o amintire istorică definitiv. Între anii 1948-1949 a fost deschisă mina Gheorghe Doja, botezat în aminitrea marelui rebel secui, dar până în anul 1954 a rămas sub extracÅ£ie ÅŸi mina Paralela. În anul 1972 la Praid au fost începute lucrările de deschidere ale unui nou câmp minier, în zona nord-estică, dar lucrările s-au sistat din cauza parametrilor calitativi nefavorabili. În anul 1978, sub minele vechi au fost proiectate noi orizonturi, având dimensiunea camerelor unicat în Å£ară (înălÅ£imea 12 m, lăţimea 20 m ÅŸi lungimea 200 m). Mai târziu, prin anii 1991 s-a început deschiderea sectorului minier Telegdy, situat în partea nord-estică al zăcământului. Camerele de exploatare din acest sector au dimensiunile: înălÅ£ime 8 m ÅŸi lăţime 16 m, iar pilierii pătraÅ£i au secÅ£iunea de 14 m x 14 m.
În ceea ce priveÅŸte secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a început a fi dezvăluită prin anii 1960, în sălile orizontului minei Gheorghe Doja, când a demarat speleo- ÅŸi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, ÅŸi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecÅ£iunilor respiratorii cronice în subteran. Din anul 1980, baza de tratament ÅŸi vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adâncimea de 120m de la suprafaţă. Până la sălile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coastă ÅŸi plan înclinat auto lung de 1250m. La acest orizont, prevăzut cu iluminat ÅŸi sistem de aeraj propriu sunt amenajate locuri de odihnă ÅŸi de joacă, o capelă ecumenică, bufet, mese de tenis de masă, pentru a diversifica cele patru ore obligatorii pe zi, din subteran. Lumea aceasta aparte, din adâncul pământului, devine mai familiară ÅŸi datorită gimnasticii conduse de cadre de specialitate, a unui mic muzeu istoric, a numeroaselor creaÅ£ii de artă plastică ÅŸi fotografii artistice afiÅŸate ÅŸi magazine de souveniruri. Supravegherea medicală permanentă asigură o siguranţă corporală, iar sprijinul spiritual este conferit de capela ecumenică, inaugurată în anul 1993 ÅŸi aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan de Nepomuk.
Å¢inutul Sării este înzestrat cu nenumărate frumuseÅ£i peisagistice ÅŸi rarităţi geologice. Una din acestea este canionul pârâului Corund, cu pereÅ£i de sare ÅŸi vegetaÅ£ie halofilă, fiind declarată rezervaÅ£ie naturală pe o suprafaţă de 60 ha. O altă remarcabilă structură geologică este stânca de aragonit, denumită Dealul Melcilor, situată în colÅ£ul sudic al bazinului Praidului, în vecinătatea drumului naÅ£ional spre Corund. Alte obiective vestite din perimetru ar fi: cetatea „Rapsonné” la km 4 spre pasul Bucin, lacul Ursu din Sovata, piatra găurită de lângă Corund ÅŸi numeroasele izvoare sărate ÅŸi ape minerale din zonă.
Sarea din Praid a fost denumită, încă din secolul al XV-lea „sare secuiască”, care a dat numele microregiunii, a determinat acordarea „dreptului sării”, a asigurat pâinea localnicilor pe timp de secole ÅŸi nu în ultimul rând, a dat gustul ÅŸi savoarea mâncărurilor secuieÅŸti ÅŸi ardeleneÅŸti. Masivul de sare din Praid îÅŸi ascunde ultima taină: vraja eternităţii. Cine o va dezlega, va primi în dar veÅŸnicia, transformându-se poate, în stană de piatră.
Întocmit: Horváth István