Descriere Salina Praid

Prezentare Salina Praid

“Lucrul cel mai frumos pe care îl putem trăi este tainicul. Cine nu îl cunoaÅŸte, cel care nu se poate mira, nu se mai poate minuna, acela este, pentru a spune aÅŸa, mort, iar ochii săi sunt închiÅŸi. Trăirea tainicului, chiar dacă este amestecată cu frica, a produs ÅŸi religia. CunoaÅŸterea existenÅ£ei a ceva de nepătruns pentru noi,a manifestărilor celei mai adânci raÅ£iuni ÅŸi a celei mai luminoase frumuseÅ£i constituie adevărata religiozitate.”                                                                                                                                                                                 Albert Einstein

              Bazinul Praid este situat pe rama estică al Bazinului Transilvaniei de fapt o solniţă uriaşă, la baza MunÅ£ilor Gurghiu ÅŸi care formează o microregiune bine definită, denumită “Zona Ocnelor de Sare. Depresiunea Praidului se înfăţiÅŸează ca un uluc submontan longitudinal faţă de axa munÅ£ilor vulcanici ai Gurghiului ÅŸi Å£ine din defileul Săcădate până la dealul Kalonda.

              Bazinul Praidului este înconjurat de masive aparÅ£inând MunÅ£ilor Gurghiu ca: Vf. Saca-Mare (MezÅ‘havas, 1777m), Vf. Creanga Mare (Nagyág-tetÅ‘, 1723m),  vf. Frăsileasa (Ferenczi László-tetÅ‘, 1648m), vf. Borzont (Borzont-fÅ‘, 1436m), Culmea Luminată (VerÅ‘fény sarka, 1436m), vf. Fagul Mic (Kis Bükk, 1231m), Pitra Åžiclodului (Siklód-kÅ‘, 1028m), Piatra CuÅŸmedului (Küsmöd-kÅ‘, 991m), precum ÅŸi pasul Bucsin (1273m) ÅŸi pasul Kalonda (820m).

              Zona geografică a "Ocnelor de sare" este unică în felul ei, iar numele de "Å¢inutul Sării" provine de la zăcămintele de sare Praid ÅŸi Sovata. În gândirea tradiÅ£ională secuiască, această denumire a fost folosită pentru prima dată de scriitorul Orbán Balázs (în lucrarea sa monumentală: "Descrierea ţării secuilor" apărută în anul 1868).

              De fapt denumirea de "Å¢inutul sării" a fost consemnată, prima dată, într-un act din secolul al XVIII-lea, cu ocazia inventarierii păşunilor comunale din zonă. Sunt amintite aÅŸezările Sărăţeni, Corund, CuÅŸmed în prima jumătate a secolului al XIV-lea, apoi satul Ocna în secolul al XV-lea, iar Praid, Åžiclod, Solocma ÅŸi Sovata sunt menÅ£ionate abia din prima jumătate a secolului al XVI-lea, iar IlieÅŸi este semnalat de la începutul secolului al XVIII-lea în documentele istorice. Această microregiune este situată departe de oraÅŸele mari ale Transilvaniei, la frontiera dintre Scaunele SecuieÅŸti MureÅŸ ÅŸi Odorhei. Cea mai veche aÅŸezare din zonă este Sărăţeni-ul (“Sóvárad”), care este consemnată în scris în Registrul Papal încă din anul 1332, sub denumirea de "Sacerdos de Varad". Tot din Registrul Papal cunoaÅŸtem ÅŸi denumirea Corundului: Kurund. În anul 1333 Petru - părintele catolic din Corund - a plătit Sfântului Scaun doi “banali” (bani). Numele satului Ocna este amintit prima dată în documente istorice din anul 1493. Cele 7 Scaune SecuieÅŸti (inclusiv Scaunul ArieÅŸului) au trimis o jalbă către regele Ungariei, Ladislau al II-lea (“Ulászló”) împotriva unor acte dictatoriale a voievodului Transilvaniei, Åžtefan Báthori (de aici îÅŸi trage originea zicala secuiască: Secuii fac alianţă ÅŸi cu dracu, dar cu cei din neamul Báthori nu!). Printre satele regale găsim ÅŸi numele satului Ocna (“Soofalwa”). Despre cele două sate distincte, Ocna de Sus ÅŸi Ocna de Jos, avem consemnări numai din anii 1760-1762, separarea denumirii lor este specifică istoriei satelor secuieÅŸti. Un astfel de exemplu este separarea satelor PăuleÅŸti ÅŸi PăltiniÅŸ, unde delimitarea a fost marcată prin movile. Marcarea limitei dintre sate a fost posibilă prin “apariÅ£ia primelor picături de sânge”, ca rezultat al diferendelor apărute între flăcăii care au participat cu cuÅ£ite, la deplasarea movilelor.

              Istoria Sovatei este o raritate la nivel european, fiind bine cunoscută din momentul întemeierii aÅŸezării. Váradi Kis Pál Deák a împărÅ£it pentru prima dată proprietăţi oamenilor de pe Câmpia Sovatei. Primii locuitori din Sovata au fost familiile paznicilor Ocnei de sare care sunt meÅ£ionate în documente, din data de 13 septembrie 1578, cu ocazia acordării unor libertăţi acestor paznici, de către voievodul Ardealului Báthori Kristóf. Această scrisoare cu libertăţi a fost întărită ÅŸi de către domnitorul Báthori Zsigmondîn documentul din 26 aprilie 1583. Báthori a făcut cadou aÅŸezarea Sovata scriitorului umanist Gyulai Pál, un fidel al său.

              Prima consemnare a localităţii Solocma datează din anul 1567, când acesta apare la plata impozitului de 25 de denari, în rândul Scaunelor SecuieÅŸti. Satul înfipt pe vârful muntelui, Atia este amintit pentru prima dată în documente scrise, în anul 1536 (“Attijha”).

              Dacă considerăm că aÅŸezările vechi din Transilvania datează din anii 1100 – 1334, Praidul (“Paraijd”) se clasifică drept o aÅŸezare relativ „tânără”, din anul 1564, ÅŸi este menÅ£ionată pentru prima dată de CărÅ£ile Regale, unde se specifică folosinÅ£a comună a pădurilor de către Corund, Praid ÅŸi Ocna. Această folosinţă a fost acordată de către regele János al II-lea în data de 2 iunie 1564 ÅŸi a fost susÅ£inută ÅŸi de către domnitorul Bethlen Gáborla 9 august 1614. Se presupune că în realitate localitatea este mai veche ÅŸi numele ei, (originalul maghiar: Parajd) provine dintr-o denumire veche din limba maghiară “paraj”, care este de fapt un diminutiv ÅŸi însemnă “teren micuÅ£ cu iarbă” sau “păşune mică înierbată”.

              Această „păşune” este străbătută de râul Târnava Mică ÅŸi de afluenÅ£ii acestuia. Târnava Mică se naÅŸte la km 8 al drumului spre Gheorgheni, din cele două pârâiaÅŸe principale: Creanga Mare ÅŸi Creanga Mică. Zonei dintre cele două pâraie i se zice de către localnici „Botul celor două Crengi”. Acolo a fost cândva căsuÅ£a ÅŸi locul preferat al marelui poet maghiar Áprily Lajosde care războiul mondial l-a despărÅ£it definitiv... pârâul MorÅ£ii, pârâul Káli Mic ÅŸi Mare, fântâna lui Lazăr, toate fiind afluenÅ£ii din partea stângă al pârâului Creanga Mică. Aceste pâraie pornesc din versanÅ£ii Bucinului ÅŸi MunÅ£ii Gurghiului. Afluentul cel mai mare, lung de 22 km, al Târnavei Mici este pârâul Corund care se varsă în Târnava Mică sub localitatea Praid, în dreptul dealului Harom.

              Pe lângă Praidul cel „tânăr”, înconjurat de pâraie de munte, stânci abrupte ÅŸi de păduri superbe, există ÅŸi memoria unui Praid „străvechi”, care se presupune că a fost lăcaÅŸul populaÅ£iei civile colaterale, al sitului militar, care ocupa cetatea Rapsonné. Praidul cel „vechi” asigura alimentele ÅŸi materialul uman pentru această bază militară. Cetatea exista deja în momentul în care cele două mici aÅŸezări – „Bábirkó” ÅŸi „Görgényalja” - îÅŸi începeau viaÅ£a proprie pe teritoriul actualului Praid. Aceste părÅ£i aglomerate ale comunei, cu străzi înguste ÅŸi înfundate, sunt caracteristice unui loc de refugiu al populaÅ£iei care migra călare, asemănător curÅ£ilor seculare din localitatea Târgu-Secuiesc. Cu timpul, aceste sălaÅŸe s-au unit cu zona salinei ÅŸi strada „NádasfÅ‘”, formând Praidul de azi.

              În centrul Praidului se află răscrucea de drumuri prin care se poate ajunge spre nord, peste pasul Bucin, în Gheorgheni, iar spre sud-est, prin Corund, în Odorheiu-Secuiesc. Bazinul Praidului este delimitat dinspre nord, est ÅŸi sud-est de MunÅ£ii Gurghiului ÅŸi din partea sud-vestică de platoul Åžiclod prin versantul Harom. Bazinul Praidului, în sensul larg al cuvântului, se întinde în jurul Dealului Sării, cuprinzând localităţile Praid ÅŸi cele două Ocne. Bazinul are formă triunghiulară al cărui vârf, în direcÅ£ia sudică, este orientată către satul Corund, iar spre nord ÅŸi vest se contopeÅŸte cu bazinul Sovatei.

              Bazinul Praidului este separat de restul bazinului Transilvaniei prin linia vârfurilor Sălas-FirtuÅŸ (1062m), Fiasmál (983m), Piatra CuÅŸmedului (991m) ÅŸi Piatra Åžiclodului (1025m).

              În jurul masivului de sare de la Praid sunt prezente numeroase izvoare sărate, zone cu terenuri ÅŸi soluri impregnate cu sare.

              Ca o curiozitate trebuie să amintim că primul tratat botanic despre zona Praidului a apărut în manuscrisul botanistului BenkÅ‘ József (1740-1814) în care descrie o plantă numită “brădiÅŸor” Lycopodium selago. Prima lucrare botanică despre flora Ardealului, apărută sub formă tipărită (1816, la Viena) aparÅ£ine lui J.Chr.G. Baumgarten, ÅŸi în ea sunt enumerate zone botanice interesante din această microregiune. În cursul cercetărilor botanice Fridrich Fronius (1837) aminteÅŸte de flora saliferă din jurul Praidului ÅŸi enumeră următoarele plante: Salicornia herbacea (brânca), Alsina marginata KochAster tripolium L. (steliÅ£a), Atriplex augustifoliaAtriplex laciniataAtriplex triangularis (lobode), Glyceria distans salina Schur (rourică), Poa maritima (firuÅ£a). Botanistul Fronius a descoperit cu surprindere ÅŸi o specie americană, Rudbeckia laciniata (o plantă endemică din familia Compositae), care este prima atestare în Ardeal. În afară de cele enumerate Fronius mai descrie ÅŸi salina, izvoarele sărate, procesul de exploatare a sării, chiar ÅŸi compoziÅ£ia sării pentru vite (sare bulgăr, în care 85% este NaCl, 7,5% praf de cărbune, 3,75% polenul de Gentiana lutea (ghinÅ£ură), 3,75% Arthemisia absinthium (pelin alb).

              Date foarte interesante sunt amintite ÅŸi în lucrarea lui Gönczi Lajos (1890), tot atât de valoroasă fiind ÅŸi colecÅ£ia botanică păstrată la Odorheiu-Secuiesc, unde se găseÅŸte ÅŸi un exemplar de Artemisia salina Wild (pelin salifer). În lucrarea geologului Bányai János (1942) sunt prezentate date paleobotanice, ca de exemplu faptul că la Sărăţeni au fost descoperite conuri fosilizate de Pinus lawsonia, datând din era Pliocenă, iar din Pleistocen au fost colectate frunze, crengi ÅŸi fructe fosilizate de Fagus silvatica (fag), Quercus sp. (stejar), Salix capraea (salcie), Corylus avallena (alun), Enonymus europaens (salbă moale), Rhamnus frangula (cruÅŸin) ÅŸi Pinus silvestris (molid).

              VegetaÅ£ia caracteristică a “Å¢inutului sării” este cea halofilă, cantonată în jurul izvoarelor sărate ÅŸi în vecinătatea masivelor de sare: Limonium gmelini, "floarea sării", de culoare mov, Salicornea herbacea (iarba sărată violetă sau verde), Aster tripolium (trandafir de toamnă), Spergularia salinaSalsola soda (iarba sărată), Artemisia salina (pelin salifer), Plantago maritima ÅŸi Statice gmelini (floare sărată). Conform condiÅ£iilor fizico – geografice, în această regiune întâlnim o vegetaÅ£ie etajată, astfel: 

              Etajul molidiÅŸurilor pure se întinde la altitudini de peste 1000 – 1100m (partea superioară a Târnavei Mici). În cea mai mare parte stratul arborilor este dominat aproape în exclusivitate de molid (Picea excelsa), care aici a găsit condiÅ£ii prielnice de dezvoltare, atât din punct de vedere litologic ÅŸi morfologic, cât ÅŸi al climei. Pe versanÅ£ii cu expunere sudică, într-un număr redus, printre molidiÅŸuri creÅŸte socruÅŸul (Sorbus Aucaparia) ÅŸi paltinul de munte (Acer Pseudoplatanus) iar spre zona inferioară a pădurii apare ÅŸi aninul alb (Anus Incana). Stratul arburiÅŸtilor din pădurile de molid este foarte sărăcăcios. Apare destul de rar ÅŸi este constituit din câteva specii de afine (Vaccinum Myrtillus), socruÅŸul (Sambucus Racemosa), cununiÅ£a (Spiraia Ulimifolia), caprifoi (Lonicera Nigra). La parterul molidiÅŸurilor, stratul de iarbă este foarte sărac, datorită lipsei de lumină. Unde pădurea este mai rară cresc diferite specii de muÅŸchi verde, precum ÅŸi unele plante mai rezistente la umiditate ÅŸi la o intensitate mai redusă a luminii: macriÅŸul iepurelui (Oxalis Acetosella), clopoÅ£elul (Campanula Abietina), hosti (Luzula Silvatica), ferigi (Athyrium Filix Femina) ÅŸi altele. Pe areale mai restrânse, se dezvoltă pajiÅŸti montane secundare care ocupă suprafeÅ£ele defriÅŸate ÅŸi parcelele luminate. VegetaÅ£ia acestor pajiÅŸti este dominată de păiuÅŸul roÅŸu (Festuca Rubra) însoÅ£it de alte specii de plante ca: păiuÅŸca (Agrostis Tenius), tarsa (Deschampisa Caespitosa), sunătoarea (Hypericum Maculatum), rogozul (Carex Leporina), etc. Pe lângă vegetaÅ£ia ierboasă, pe anumite spaÅ£ii cresc specii lemnoase secundare, ca mesteacănul (Betula Verrucosa), salcia căprească (Salix Capraea), plopul tremurător (Plopus Tremura), zmeura (Rubus idaeus) ÅŸi afinele (Vaccinum mytrillus).

              Etajul montan de amestec ocupă zonele cu altitudini de peste 1000m. Aici găsesc condiÅ£ii prielnice de dezvoltare atât molidul cât ÅŸi fagul (Fagus Silvatica), acesta din urmă s-a dezvoltat în urma încălzirii postcuaternare. Fagul are o înălÅ£ime mai mică decât răşinoasele ÅŸi în aceste păduri mai cresc ulmul ÅŸi paltinul de munte, socruÅŸul, mesteacănul ÅŸi pinul silvestru. Pe parterul pădurilor de amestec creÅŸte un strat ierbos mult mai bogat decât în pădurile de molid, alcătuit din specii de vinariÅ£a (Aspeura Odorata), colÅ£iÅŸor (Dentaria Glandulosa), laptele câinelui (Euphobia Amygdaloides), păiuÅŸul de pădure (Festuca Silvatica), horsti (Luzula Nemurosa). Tot în acest etaj se află ÅŸi pajiÅŸti secundare, cu o mare frecvenţă a uneia din varietăţile păiuÅŸului roÅŸu (Festuca Rubra Falax).

              Etajul montan – premontan de făgete ocupă arealul de sub amestecuri cu două subetaje: cel inferior, cu climat favorabil, cel superior în care căldura devine factor limitativ ÅŸi productivitatea fagului scade. Majoritatea arboretelor se situează în etajul inferior, unde au căldură suficientă ÅŸi soluri fertile. Masa lemnoasă este de calitate superioară. Făgetele, pe interfluviile însorite reuÅŸesc să urce la înălÅ£imi destul de mari (800-900m), în schimb pe văile umbrite ÅŸi răcoroase coboară pădurea de molid formând cunoscutul fenomen de inversiune a vegetaÅ£iei, remarcat în bazinul superior al Târnavei Mici. În aceste păduri cresc ÅŸi alte specii de arbori, cum sunt: paltinul (Acer Pseudoplatanus), teiul cu frunză mare (Tilia Platyphyllos), teiul pucios (Tilia Cordata), ulmul (Ulmus Procera ÅŸi Ulmus Foliacea). De asemenea în stratul arbuÅŸtrilor se întâlneÅŸte mai frecvent vonicerul, soclul roÅŸu ÅŸi soclul negru, iar în pătura ierbacee predomină Aspeura-Dentaria.

              Etajul deluros de gorunete, făgete ÅŸi goruneto – făgete ocupă altitudinile mai mici (400-600m) ÅŸi expoziÅ£ii mai însorite. Arboretele sunt formate din făgete (83%), făgete amestecate (6%), gorunete (4%), goruneto-făgete (3%) ÅŸi ÅŸleauri de dealuri (4%). În acest etaj mai cresc ÅŸi alte specii de arbori, întâlnite ÅŸi în pădurile de fag. În regiunile de luncă apar plante hidrofile: carex sp. ÅŸi zăvoaie: salcie (Salix sp.), anin (Anus Glutinosa) la altitudini mai mici, ÅŸi Anus Incana la altitudini mai mari (amonte de Praid, la km 8 spre pasul Bucin). Mai apar ÅŸi tufăriÅŸuri cu specii de: porumbar (Prunus Spinosa), păducel (Crataegus Monogina) ÅŸi lemnul câinesc (Ligustrom Vulgare). Pe Dealul Sării apar plante halofile ca: salicornia, iar pe arealele mlăştinoase apare carex sp. ÅŸi luncus.  

              Fauna este reprezentată de biotipurile pădurilor răşinoase ÅŸi foioase, astfel sunt răspândite mamiferele, ca: ursul (Ursus Arctos), cerbul (Cervus Vulgaris), căprioara (Capreolus Capreolus), cerbul (Cervus Elaphus Carpathicus), mistreÅ£ul (Sus Scrofa), vulpea (Canis Vulpes), lupul (Canis Lupus), râsul (Linx Linx) ÅŸi iepurele sălbatic. Dintre rozătoare amintim: veveriÅ£a (Sicurus Vulgaris), iepurele (Lepus europaeus), parsul (Glis-Glis) ÅŸi dihorul etc. La parterul pădurilor se întâlnesc câteva specii de reptile: vipera comună (Vipera Berus Berus), ÅŸopârla de munte (Lacerta Vivipara), tritonul carpatic (Triturus Montandoni), salamandra (Salamandra-Salamandra).

              Dintre păsări amintim: cocoÅŸul de munte (Terao Urogallus) din pădurile de molid, ciocănitoarea de munte (Picus Trydactulus Alpinus), ciocănitoarea (Picus Viridia), cioara grivă, fazanul (Phasianus Colchius), turturica (Streptopelia turtur), ÅŸorecarul (Bueto-Bueto), buha (Bubo Bubo), huhurezul (Strix Aluco Aluco), vulturul (Aquila Chrysaetos) ÅŸi vrabia de câmp, iar dintre păsările călătoare menÅ£ionăm: rândunica, barza ÅŸi graurul, care în anotimpurile reci se retrag spre sud.

              În cazul biotipului apelor curgătoare cu diverse specii de peÅŸti, merită amintit păstrăvul (Samo – Trutto Fario), iar în apele sărate ale izvoarelor este prezentă Artemia salina, un Artropod nud din familia Crustaceelor.

              În zona “Ocnelor de sare” se pot admira Cheile Corundului ÅŸi rezervaÅ£ia Muntele de Sare pe o suprafaţă de 60 ha de teren, cât ÅŸi Dealul Melcilor de la Corund, care se întinde pe o suprafaţă de 1,5 ha. Aceste perimetre descrise mai sus, au fost declarate monumente naturale geologice (prin Legea nr. 5/2000). Stâncile de sare din Cheile Corundului formau, încă din secolul al XVIII-lea, o atracÅ£ie turistică importantă.

              Cheile Corundului (“Sószoros”) sunt de fapt canionul pârâului Corund ÅŸi se întinde în partea de sud-vest a Dealului Sării. Aici pârâul Corund a străpuns muntele de sare ÅŸi canionul este format din stânci de sare, dantelate de o culoare albă sclipitoare. În Cheile Corundului se găsesc deci acele stânci de sare de la Praid, vestite din punct de vedere turistic al zonei, încă de la sfârÅŸitul secolului al XVIII-lea. Aici chiar ÅŸi potecile sunt pline cu sare.

              Dealul Melcilor este localizat în partea de sud a Bazinului Praidului, lângă drumul judeÅ£ean Praid-Corund. Stâncile care flanchează mai ales partea stângă a drumului sunt formate din aragonit (CaCO3), ca rezultat al depunerilor izvoarelor sărate, bicarbonatate, care s-au precipitat la suprafaţă, formând astfel ocurenÅ£a de roci carbonatice-aragonitice.

              Fratele geamăn al zăcământului din Praid se găseÅŸte la Sovata, localitatea cea mai nordică a bazinului. Aici, în afara stâncilor de sare, cele mai pitoreÅŸti formaÅ£iuni sunt lacurile sărate. Bazele staÅ£iunii Băile Sovata au fost puse de József Veress, un agricultor înstărit din localitate, care în 1860 a încercat "reînvierea" Lacului Alb. Lacul Ursu este cel mai mare ÅŸi cel mai cunoscut lac din această staÅ£iune. A primit numele datorită formei lui specifice, care seamănă cu o piele de urs întinsă (iniÅ£ial purta numele de Lacul Illyés după numele fostului proprietar al terenului). Acest lac s-a format în urma prăbuÅŸirii unui versant, la data de 27 mai 1873, la locul de confluenţă al pârâurilor Auriu ÅŸi TopliÅ£a Rotundă.

              PoziÅ£ia geografică pe glob ÅŸi pe continent, condiÅ£iile naturale specifice situează Å£ara noastră în cadrul zonei cu climă temperată de tranziÅ£ie. În cadrul acestui climat cu o mare varietate de nuanÅ£e, teritoriul studiat se situează în sectorul de climat continental moderat de dealuri ÅŸi pădure, mai răcoros decât cel a bazinului Transilvaniei.

              Clima, un geofactor important, este influenÅ£ată de aÅŸezarea geografică, relief (prin orientarea versanÅ£ilor, altitudine) prezenÅ£a sau absenÅ£a vegetaÅ£iei, ultimele două vor determina variaÅ£ii ale elementelor climatice.

              În ceea ce priveÅŸte regimul termic, temperaturile înregistrează constant valori mai scăzute decât în restul bazinului Transilvaniei, cauzate de microclimatul depresiunilor intramontane din partea estică a acesteia. Specifice sunt verile mai călduroase ÅŸi iernile mai lungi ÅŸi mai reci, zăpada se menÅ£ine pe sol în general 70 – 80 zile/an (temperaturile medii a lunilor sunt: decembrie: -1,3 °C; ianuarie: -3,7 °C; februarie: -2,3 °C; aprilie: 8,6 °C; mai: 12,7 °C; iulie 19,5 °C;  septembrie: 13,1 °C; octombrie: 8,2°C). Primăvara ÅŸi toamna sunt frecvente inversiunile termice, ca urmare a stagnării aerului rece pe fundul depresiunii, producând ceaţă ÅŸi apariÅ£ia îngheÅ£ului timpuriu de toamnă ori a îngheÅ£ului târziu de primăvară. Temperaturile medii multianuale variază de la 6°C în partea estică (muntoasă) la 8°C în partea vestică a teritoriului comunei. Urmărind temperatura medie lunară, se constată că luna cea mai rece este ianuarie, cu valori intre –4°C ÅŸi –8°C ÅŸi cea mai caldă iulie, cu valori de peste 18°C. Anual numărul zilelor cu temperaturi peste 25°C este mai mic de 80. Temperatura maximă a aerului (înregistrată) este de +36,5°C (vara din 1952), iar temperatura minimă înregistrată a fost de –31°C (iarna 1985). În general valoarea amplitudinii termice este de 21,2°C, iar amplitudinea maximă între temperaturile extreme ale celor patru anotimpuri este de 60°C. Primele zile de îngheÅ£ apar în septembrie ÅŸi ultimele zile de înghet în jurul datei de 1 mai.

              Nebulozitatea este cuprinsă între 0-10 zecimi, foarte variată în timpul zilei. Numărul mediu anual de zile cu cer acoperit este de 160–140, iar durata strălucirii soarelui este de 40–45 zile. Mersul anual al nebulozităţii prezintă un maxim secundar în perioada aprilie – mai, ultima cauzată de pătrunderea maselor de aer oceanice dinspre vest. Între cele două maxime se încadrează minime din august – septembrie ÅŸi martie.

              Referitor la regimul pluviometric se poate afirma că precipitaÅ£iile sunt puternic influenÅ£ate de relief, de direcÅ£ia perpendiculară a munÅ£ilor vulcanici faţă de masele de aer vestice, acestea acÅ£ionând ca un paravan în faÅ£a maselor de aer umed. În zona Praidului, în anii ploioÅŸi cade o cantitate medie de precipitaÅ£ii între 800-1000 mm (l/mp), iar în anii secetoÅŸi între 600-700 mm. Urmărind mersul multianual a precipitaÅ£iilor atmosferice, se constată o cantitate medie de precipitaÅ£ii de 778 mm. DistribuÅ£ia precipitaÅ£iilor în cursul anului variază de la o lună la alta, înregistrând un maxim în luna iunie (109 mm) ÅŸi un minim în primele două luni ale anului (35 mm/lună). Numărul zilelor cu precipitaÅ£ii este de 120–140 de zile, iar 70 % din cantitatea totală de precipitaÅ£ii cad în sezonul cald (între martie – septembrie). Intervalul octombrie – martie este cel mai uscat, media lunară cantitativă a precipitaÅ£iilor este mai mică de 35 mm. În anii cu activitate ciclonică foarte intensă cantitatea de precipitaÅ£ii poate depăşi cu mult cantitatea medie multianuală sau media lunară. Astfel averse puternice au avut loc în anii 1912, când s-au înregistrat la Praid 1429 mm; în 1933, 1955, 1971, când s-au înregistrat 1428 mm, provocând revărsări de ape din albia râurilor. Cantitatea maximă de precipitaÅ£ii în 24 h poate fi ÅŸi până la 56,3 – 66 mm (19 iulie 1915). Numărul anual de zile ploioase este de 140-150. Numărul anual de zile cu ninsoare este de 30-40, stratul de zăpadă se menÅ£ine pe sol în medie 80-120 zile. În lunile mai-august, care constituie perioada cea mai activă de vegetaÅ£ie, cad aproximativ 360-390 mm de precipitaÅ£ii. Valoarea umezelii relative a aerului este ridicată, cifrându-se în jurul valorii de 75-80 %.

              Regimul eolian se caracterizează prin vânturi predominante de Vest, Nord–Vest, cu o frecvenţă de 20–22 %, ÅŸi bat anual în jur de 100–113 zile. În sezonul de primăvară, ori toamna se fac simÅ£ite ÅŸi vânturile din direcÅ£ia Est ÅŸi Sud. Intensitatea vânturilor este în concordanţă cu direcÅ£ia dominantă a lor, adică din sectorul nord–vestic, dar datorită reliefului depresionar viteza medie anuală a acestora este redusă, alternând cu intervale repetate de calm mai ales iarna.

              Privind în general, climatul este favorabil, precipitaÅ£iile satisfac în cea mai mare parte nevoile de apă ale solului, iar schimburile maselor de aer creează o ambianţă plăcută. Climatul comunei Praid este un climat temperat continental.